Polivitamine naturale

Polivitaminele naturale se gasesc la noi si sunt foarte importante pentru sanatatea si pentru imunitatea noastra si a copiilor. În România creşte cătina albă ori cenuşie, şi rezistă de la sfârşitul verii până toamna târziu, pe Valea Prahovei, în Teleajen, Vrancea, Trotuş, pe dealurile judeţului Buzău şi chiar şi în Deltă. Arată ca un arbust, ţepos, iar fructele lui mici şi rotunde cresc sub forma unor mici ciorchini. În România cătina se cultivă în adevărate plantaţii, pentru că, dincolo de valoarea sa deosebită sub aspect terapeutic şi ca supliment nutriţional, arbuştii de cătină fixează terenul de pe pantele degradate pentru că au capacitatea de fixa terenurile în pantă, ferindu-le astfel de alunecări. Culturile de cătină mai au un alt mare avantaj: Hippophae rhamnioides este un arbust extrem de rezistent la secetă, dar şi la geruri, aceasta creşte în pâlcuri. Cătina atinge aproape 5 m înălţime, are ramuri cu spini, frunze lanceolate, muguri amărui şi fructe portocalii cărnoase cu sâmbure tare. După 4-5 ani de dezvoltare, arbustul face fructe, care pot rămâne pe ramuri şi peste iarnă. Cercetătorii au stabilit că fructele de cătină conţin 85% apă, vitamina C, E, F, D, provitamina A care, sub formă de carotenoide, este dizolvată într-un ulei gras nesaturat, izoramnezol, vitaminele B1, B2, acid folic, fitosteroli, inozitol, acid pantotenic, palmitic, evucic, succinic etc. Datorită acestor constituenţi bogaţi, fructele de cătină constituie în primul rând o polivitamină naturală, cu recomandări deosebite pentru convalescenţi în stările de slăbiciune, tonifiante atât pentru copii cât şi pentru persoanele mature, dar mai ales pentru persoanele în vârstă. Mai ales când se sfârşeşte vara şi se apropie sezonul rece, şi pe tot parcursul acestuia, când resursele de vitamine naturale pentru organism se reduc substanţial, infuzia de cătină, siropul şi gemul, ca şi uleiul de cătină sunt minunate. Acestea pot fi folosite în fiecare zi chiar, sub formă de ceai, fructele având o aromă deosebită. Se spune că fructul de cătină conţine de zece ori mai multă vitamina C decât citricele, fiind excelent în perioadele penrtru imunizare.

Uleiul de cătină

Fructul de cătină albă, atât din flora spontană, cât şi cel din plantaţiile ecologice se utilizează în industria alimentară, silvicultură, în farmacie. Cel mai valoros, însă, este uleiul care se obţine din fruct. Uleiul de cătină acţionează pentru vindecarea unor maladii ale pielii precum: eritemele, uscăciunea, mâncărimile, durerile, eczemele, psoriazisul. Capacitatea cătinei de a stimula regenerarea pielii s-a dovedit utilă în tratamentul arsurilor, rănilor cu vindecare lentă şi ulceraţiilor, datorită conţinutului bogat în componentele nutritive esenţiale pentreu sănătatea pielii şi în special încetinirea procesului de îmbătrânire. Uleiul de cătină este foarte mult utilizat în afecţiuni precum: ulcerul gastric şi duodenal, împotriva alergiilor, chiar în diaree, urticarie, reumatism, afecţiuni neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Aceasta pentru că s-a stabilit acţiunea reconfortantă a uleiului de cătină, şi se spune că are cjiar efecte uşor narcotice. Mai ales pentru copii, uleiul de cătină este indicat în anemii, astenie şi împotriva stresului. De asemenea, cu cătină se mai tratează afecţiunile oftalmologice, şi gingivitele. Au fost experiemente în care s-a folosit cătina în tratarea leucemiei. Se pare că uleiul de cătină conţine cea mai bogată substanţă naturală bogată în vitamina E din lume, supranumită „vitamina tinereţii“.

Mic istoric

În Grecia antică, cătina era, de asemenea, utilizată şi se recomandă pentru hrana cailor de curse pentru sporirea masei musculare şi a luciului pielii. Prin urmare, utilizarea cătinei este cunoscută de secole, mai ales ca remediu pentru îngrijirea pielii, pentru valoarea ei nutritivă, revitalizantă şi de refacere. Uleiul de cătină apare atestat în cele patru cărţi ale farmacopeei chinezeşti atribuite perioadei dinastiei Tang (907 e.n.), iar preparatele din cătină sunt frecvent recomandate pentru tratamentul bolilor de piele sau ale tubului digestiv.

Efecte regenerante

Datorită vitaminelor A şi E pe care le conţine, uleiul obţinut din cătină are proprietăţi foarte puternice. A fost adesea folosit în geriatrie pentru că uleiul de cătină are efecte regenerante, şi este astfel folosit în foarte multe boli, atât pentru prevenirea, cât şi pentru tratarea acestora. Pentru ochi, de asemenea, este un minunat adjuvant, specialiştii au demonstrat că poate mări acuitatea vizuală, combate oboseala oculară şi încetineşte evoluţia bolilor de ochi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here