Cool School, model de educaţie concentrat pe inovare

    Prin intermediul proiectului Tech School, UPC îi sprijină pe tinerii dornici să înveţe prin aplicare şi îi inspiră să îşi dezvolte noi aptitudini. Platforma marchează astăzi o etapă nouă de dezvoltare, prin organizarea Cool School. Evenimentul a fost gândit ca un incubator de soluţii în care participanţii primesc provocarea de a aplica imediat cunoştinţele pe care le acumulează într-o zi. Totodată, Cool School le oferă ocazia tinerilor înscrişi în program să îşi întâlnească mentorii.

    Direct din laboratoarele de cercetare de la Stanford, Aurora Simionescu vine în România cu ocazia Cool School pentru a-i cunoaşte pe tinerii care vor să descopere şi să exploreze noi planete şi galaxii. Aurora Simionescu este unul din cei mai importanţi mentori Tech School, iar descoperirile sale revoluţionare din domeniul astrofizicii reprezintă o sursă de inspiraţie pentru tinerii înscrişi pe platformă. Aurora va susţine un workshop unic pentru ei, în care le va dezvălui cele mai noi cercetări în domeniul energiei şi materiei întunecate, domeniu ce stă la baza înţelegerii fenomenului de expansiune a Universului.

    20 de tineri care au înscris proiecte pe platforma Tech School vor lua parte la experienţa Cool School. În cadrul evenimentului ei vor afla cum se transformă cele mai noi şi performante limbaje de programare web pentru sisteme mobile, într-un workshop prezentat de Victor Manz, profesor la Colegiul Tudor Vianu. Totodată, participanţii vor experimenta mişcări complexe, similare inteligenţei artificiale, în demonstraţii de fotbal robotic realizate de echipa inventeaza.ro. Nu vor lipsi nici cursele de roboţi linefollower, duelurile robotice și cocktailurile create de un braț robotic, realizate de Alin Jderu și Viorel Spînu – Robofun.ro. De asemenea, reprezentanții Lab501 le vor arăta celor prezenți cum se poate obține maximum de performanță chiar și din cel mai banal hardware. Cei 20 de tineri vor trece într-o secundă de la micro la macrocosmos prin dialogul dintre Adrian Buzatu, cercetător român la CERN şi Aurora Simionescu, cercetător în astrofizică şi cosmologie – Stanford University, NASA/Einstein Postdoctoral Research Fellow. La final, Cabral le va povesti cât de importantă este pasiunea continuă pentru inovație în inițiativa lor de a-și construi ideile și de a-și promova proiectele.

    Expresia Sky is the limit! nu se aplică pentru aceşti tineri. Ei au trecut deja demult de marginile galaxiei noastre, atât prin cunoaştere, cât şi prin ambiţie. Au nevoie de oameni şi programe educaţionale precum Tech School care să le arate cum imaginaţia se transformă accelerat în inspiraţie şi, în cele din urmă, în inovaţie, chiar de la vârsta lor”, crede Aurora Simionescu, cercetător în astrofizică şi cosmologie – Stanford University, NASA/Einstein Postdoctoral Research Fellow.

    Viziunea companiei noastre referitoare la educaţie se potriveşte perfect acestui nucleu de tineri. Noi credem că educaţia are mai mult decât rolul de a conferi cunoştinţe: are potenţialul de a genera inovaţie.Tech School este o platformă esenţială pentru răspândirea acestui efect la nivelul unei întregi generaţii. 20 dintre cei mai creativi tineri înscrişi până în prezent pe www.techschool.ro păşesc astăzi într-un accelerator de idei inovatoare – Cool School – şi vor fi cu un pas mai aproape de visurile lor”, declară Severina Pascu, CEO UPC România.

    Programul educaţional Tech School, iniţiat de UPC România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România, dezvoltă aptitudinile în aria tehnologiei pentru tinerii cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani. Prin metode alternative de învăţare, Tech School îi determină, în acelaşi timp, să se întoarcă şi la ştiinţele exacte, necesare pentru crearea de noi tehnologii inovatoare.

    Pe platforma www.techschool.ro, peste 200.000 de tineri au dialogat şi au accesat până în prezent resurse online din toate cele trei domenii de viitor abordate de Tech School: programare web, robotică şi astronomie. În 4 luni de la momentul lansării, Tech School a strâns deja în jurul său o comunitate de peste 3.000 de utilizatori activi. Aceasta este formată din tineri care au înscris proiecte, dar şi din vizitatori interesaţi de tehnologie şi noutăţile din domeniu, ideile de pe platformă şi tutorialele realizate de mentorii Tech School.

    Copiii şi tinerii care se înscriu pe www.techschool.ro sunt îndrumaţi în cadrul programului de unii din cei importanţi mentori români: Adrian Stoica – Lead Researcher, Advanced Robotics în cadrul NASA/JPL, Aurora Simionescu – cercetător în astrofizică şi cosmologie – Stanford University, NASA/Einstein Postdoctoral Research Fellow şi Emi Gal – CEO al start-up-ului internaţional Brainient. Ei sunt vizionarii în robotică, astronomie şi programare web, cele trei domenii de viitor abordate pe platformă. Artistul Guess Who, reprezentantul noului val în muzica generaţiei actuale, susţine, de asemenea, Tech School.

    Programul şi concursul de idei continuă pe platforma www.techschool.ro, iar în 2013 vor fi desemnate cele 3 proiecte câştigătoare. Acestea vor fi transformate în prototipuri cu sprijinul UPC România, iar premiul special Tech School constă într-un loc în tabăra de vară NASA.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here