Atunci cand ne gandim la concediul pe care il vom avea inainte de nasterea copilului, in ultima perioada a sarcinii sau dupa nasterea lui, lucrurile par a avea, firesc, doar implicatii legale, legate de formalitati, perioade, procente si sume si de cele mai multe ori nu luam in cosiderare alte aspecte esentiale.
In privinta perioadelor de concediu care poate fi luat pentru nasterea si cresterea copilului, normele legale sunt clare si exista perioade de timp clar stabilite. Problema este ca fiecare femeie ar trebui sa poata hotari, in functie de felul in care se simte, de felul ei de a fi si de situatiile la care trebuie sa faca fata, cat sta acasa inaite de nastere sau dupa, fara, desigur a depasi termenele legale.
Opinii controversate
Discutam de curand cu un amic (barbat) casatorit de cativa ani, fara copii, despre aceste perioade de concediu de care mamicile pot beneficia pentru a se ingriji si a avea grija si de copilasii nou veniti pe lume (126 de zile de concediu de maternitate si concediu de crestere a copilului pana la 2 ani). Am descoperit cu surprindere o opinie si o atitudine la care nu ma asteptam. Mi-a spus ca nu i se pare firesc ca femeia sa stea acasa doi ani de zile si sa nu lucreze, pentru a creste copilul. Ca pierde legatura cu locul de munca, ca poate castiga mai multi bani.. explicatii multiple si rationale dealtfel.
Ce nu am inteles eu si, bine… e o intrebare retorica… este de ce barbatul acesta, care dealtfel isi iubeste si isi respecta sotia, nu si-a pus problema ca aceste lucruri ar trebui sa le hotarasca ea, atunci cand va fi pusa intr-o astfel de situatie. Sigur ca fiecare dintre noi poate declara sus si tare ca va merge la serviciu pana in ultima saptamana de sarcina si ca, dupa perioada de lauzie, se va intoarce, insa nu luam in calcul o serie de factori care apar si pana nu suntem in situatia de a fi insarcinate sau proaspete mamici, nu ii cunoastem. Poate ca ar fi mai bine sa spunem ca asta ne-ar placea si sa lasam deciziile categorile pentru a fi luate in momente concrete. Am auzit si pareri de genul cum ca aceasta perioada de concediu ar fi un privilegiu, o perioada de timp in care femeia ”sta acasa” si nu face nimic. Totusi, cine sunt aceia care hotarasc asta? Sunt cei care nu iau in considerare factorii care o fac sa stea acasa cu copilul ei si care pot fi legati de aspecte emotionale dar si de aspecte materiale. Nu toate femeile au posibilitatea de a lasa un bebelus de numai cateva luni cu cineva de incredere, cat timp sunt ele la serviciu, si poate ca nu toate doresc sa faca asta. in plus, acesti oameni nu iau in considerare faptul ca, in acest timp petrecut cu cei mici, mamele contribuie la formarea unor personalitati sanatoase si la cresterea celor care, odata deveniti adulti, vor munci la randul lor. Sigur ca aspectele sunt complexe insa este nedrept sa judeci o femeie pentru deciziile pe carel le ia, atunci cand este vorba de copilul ei, indiferent ca decide sa stea cu el toata perioada legala a concediului, indiferent ca merge la servisiu imediat ce se reface. Aceasta este o decizie care trebuie sa ii apartina.
Factori care influenteaza decizia
Lasand la o parte aspectele legale, care prin informare pot fi lamurite, putem pune accent pe alte aspecte legate de factorii fizici, psihologici si emotionali, determinanti in alegerea perioadei de concediu de maternitate sau crestere a copilului. in primul rand, perioada sarcinii este marcata de o serie de schimbari atat fizice cat si psihice, organismul fiind solicitat din ce in ce mai mult in ultimele 2-3 luni inainte de nastere. Decizia de a intra sau nu in concediu prenatal trebuie sa fie a fiecareia dintre noi luand in considerare toate aceste aspecte dar si cele de ordin social sau financiar.
Dupa nastere, fie ca este naturala sau prin operatie cezariana, organismul are nevoie de cateva saptamani bune pentru a se reface si, in plus, continua sa se produca modificari hormonale care afecteaza dispozitia si tonusul. in primele saptamani de viata bebelusul are nevoie de atentie permanenta si aici mama are in general rolul principal fiind tot timpul ocupata cu ceva legat de bebe. in ce priveste bebelusul, acesta are foarte mare nevoie de ingrijire si hrana. Hrana este unul din aspectele pentru care este bine ca mama sa fie alaturi de cel mic si asta pentru ca este bine ca bebelusul sa fie alaptat, cel putin in primele luni de viata. Laptele de san este alimental ideal pentru dezvoltarea si fortificarea organismului sau si, daca este posibil, este bine ca cel mic sa beneficieze de el.
Totodata, imediat dupa nastere, bebe ia contact cu lumea care, in comparatie cu pantecul cald al mamei, pare un mediu deosebit de dur. Aici intervine din nou rolul esential al mamei si apropierea si caldura ei, mirosul ei, il ajuta sa se calmeze si sa se orienteze. Apoi, pe masura ce zilele trec, el incepe sa comunice cu ea. Relatia cu mama este foarte importanta pentru ca, prin atentia si afectiunea pe care aceasta o ofera bebelusului, il ajuta sa isi formeze bazele personalitatii. Copilul invata sa comunice, sa isi exprime emotiile si sa le recunoasca pe ale celor din jur, sa descopere lumea si sa o ”construiasca”, toate acestea, ocrotit de iubirea pe care mama i-o ofera neconditionat si care ii da sentimentul ca este o persoana valoroasa. Acesta putem spune ca este cel mai important aspect de care trebuie sa tinem cont atunci cand decidem cat timp sa petrecem cu bebelusul in primii ani de viata. si asta luand in considerare ca de cate ori facem ceva, spunem ca o facem in interesul copilului. Fiecare dintre noi hotaraste care este interesul propriului copil iar rezultatele pe care le au aceste hotarari se vad abia peste ani, cand copilul devine adolescent si apoi adult.
