Sarcina: A doua luna – Saptamana 5

    [PARAG] [HP] Tu [/HP] Asteptarea unui copil inseamna atat transformari fizice cat si transformari psihice. Devii hipersensibila la tot ceea ce te inconjoara: pentru lucruri aproape inexistente iti tasnesc lacrimile sau „explodezi” de bunatate. De altfel, treci foarte usor de la plans la ras. Anumite parti ale corpului, intre care aparatul digestiv (stomacul, intestinele) functioneaza cu incetinitorul, avand drept consecinta o proasta digestie si, de multe ori, constipatie. Cateva afectiuni specifice isi fac aparitia: arsuri stomacale, salivatie excesiva, balonari si… neplacutele greturi, pentru cea mai mare parte dintre voi. Sanii tai sunt duri si continua sa se mareasca. Senzatiile specifice sarcinii, precum greturile si oboseala, sunt mereu prezente. Dar fii rabdatoare pentru ca mai sunt doar cateva saptamani si aceste manifestari vor disparea. [/PARAG] [PARAG] [HP] Bebelusul tau [/HP] Inima embrionului se dubleaza ca volum la sfarsitul acestei saptamani si incepe sa bata cu regularitate, dar de doua ori mai repede decat inima unui adult. Mugurii membrelor superioare, apoi inferioare apar, iar emisferele cerebrale se dezvolta. Fata se deseneaza, putin cate putin. Schita ochilor si a urechilor a devenit deja vizibila, la fel ca si deschizatura (unica pentru moment) gurii si a nasului. Se zareste chiar si limba. Embrionul masoara intre 5 si 7 mm. In acest stadiu al dezvoltarii sale, copilul tau este foarte vulnerabil caci formarea principalelor sale organe (stomac, pancreas, rinichi, plamani si ficat) este aproape terminata. Fii vigilenta si nu face nimic din ce ar putea sa il puna in pericol. [/PARAG] [SFAT] [HS] De stiut [/HS] Pentru a lupta impotriva greturilor, imparte-ti gustarile, nu sta prea mult nemancata, mananca mai mult alimente solide (carne, branza), consuma fibre (legume, fructe, paine completa), bea mai multa apa pentru a preveni afectiunile intestinale si mergi mai mult pentru a stimula tranzitul intestinal. E timpul sa iei cateva masuri menite sa iti pastreze frumusetea. Pentru a evita lasarea sanilor, poarta sutiene potrivite si care sa nu iti comprime sanii. Evita baile prea fierbinti. Acestea nu doar ca iti pot afecta sarcina si pot provoca avort spontan, dar iti afecteaza si pielea care risca sa se lase. Supravegheaza si trateaza aparitia vergeturilor. Pentru aceasta este foarte important sa iti mentii greutatea si sa utilizezi creme hidratante si hranitoare. [/SFAT] [PARAG] [HP] Dezvoltarea embrionara[/HP] In aceste momente, embrionul este atat de mic incat nu poate fi vazut decat la microscop. Cu toate acestea, in cea de-a cincea saptamana de sarcina, marimea embrionului se multiplica cu 40. Copilul tau va fi unic. Sarcina ta a inceput prin fuziunea dintre un ovul si un spermatozoid, fiecare cu propriul sau ADN. Aceasta fuziune formeaza o serie de 46 cromozomi care determina caracterele ereditare ale copilului: sexul, constitutia, parul, culoarea ochilor, culoarea pielii, trasaturile fetei si anumite trasaturi de personalitate. ADN-ul va determina dezvoltarea sa atat de-a lungul celor 40 de saptamani de sarcina, cat si pe tot parcursul vietii sale. [/PARAG]

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here