Nou nascut: Luna 10/Saptamana 41 de viata

    [PARAG] Uneori, se va comporta asemenea varstei lui, va uita ca are lucruri noi de invatat, iar tu trebuie sa fii alaturi de el. O imbratisare cu tandrete ii va oferi certitudinea ca este in siguranta, ceea ce-l va determina sa-si continue marea explorare a vietii. Tot acum ii face mare placere sa te distreze pe tine si pe cei din jurul lui. Un simplu zambet sau o atentie din partea parintilor sai ii va da aripi pentru a-si duce la bun sfarsit ceea ce a inceput. Vei observa ca va fi invatat sa poarte conversatii de unul singur la telefon, fie si la un telefon de jucarie. Pentru ca atata timp te-a studiat pe tine si ti-a studiat comportamentul, vei vedea ca, in timp ce "vorbeste" la telefon, tonul vocii sale se va schimba, va scoate tot felul de sunete si isi va flexiona vocea in functie de discutia pe care si-o imagineaza el. Este tot mai activ, iar dezvoltarea fizica infloreste de la zi la zi. Se poate ridica singur in pozitia "in picioare", fara sa aiba nevoie de ajutorul tau, iar cand se va aseza, vei observa ca va reusi acest lucru fara sa se dezechilibreze sau sa cada. Apuca obiectele foarte bine, ajutandu-se de degetul mare si de celelalte degete, incepe sa-si cunoasca dimensiunile corpului, iar pentru a exersa aceasta abilitate incearca sa se strecoare prin cele mai ciudate locuri. Este momentul in care trebuie sa fii tot timpul cu ochii pe el. [/PARAG] [PARAG] [HP] Afectiuni posibile [/HP] Herpesul simplex este o infectie virala foarte contagioasa, destul de des intalnita in randul copiilor. Este cauzata de virusul herpes simplex 1 (HSV-1) si afecteaza in primul rand buzele, zona din jurul gurii si, foarte rar, organele genitale. Simptomatic, se manifesta prin eruptia unor basici dureroase, foarte mici, de obicei in jurul gurii. Aceste basici sunt, de cele mai multe ori, pline cu puroi, dupa care se usuca si dispar. Toata zona devine extrem de dureroasa, mai ales pentru un copil atat de mic. Pentru prevenirea acestei infectii, incearca sa eviti contactul dintre copilul tau si o alta persoana infectata, iar daca acea persoana esti chiar tu, abtine-te catva timp de la a-l pupa si dragali. Daca micutul are deja acest virus, trebuie sa stii ca metoda cea mai buna de alinare a durerii este compresa rece, inca din faza incipienta. Cere sfatul medicului, care iti va prescrie cel mai bun tratament medicamentos pentru reducerea disconfortului creat de herpesul simplex. Oreionul este, de asemenea, o afectiune contagioasa, responsabila de inflamarea glandelor salivare. El poate aparea la orice varsta, insa incidenta cea mai ridicata este cunoscuta ca fiind la copiii intre 2 si 12 ani. Simptomele sunt urmatoarele: umflarea urmata de durerea glandelor salivare, durere care este in crestere la mestecat sau inghitit, febra usoara, frisoane, dureri de cap, durere in zona de sub urechi, precum si in zona gatului, exces sau diminuare de saliva, trasaturile faciale distorsionate din cauza umflaturii; in cazul baietilor, testiculele se pot umfla si pot deveni dureroase. Cea mai buna modalitate de prevenire este vaccinul aprobat de Ministerul Sanatatii, iar daca micutul se va imbolnavi de oreion inainte sa fie imunizat, cere sfatul medicului, care te va invata cum sa-i alternezi compresele reci cu cele calde, sa-i dai acetaminofen sau ibuprofen pentru reducerea disconfortului si sa-l hidratezi cat mai mult. In cazul in care simptomele de mai sus se amplifica si vor fi insotite de dureri abdominale, voma, letargie sau iritabilitate exagerata din partea celui mic, medicul ii va prescrie niste medicamente mai puternice pentru durere. Boala trebuie sa-si urmeze cursul, iar tot ce se poate face este sa-i creezi copilul un mediu cat mai confortabil, pentru a scapa cat mai usor de ea. [/PARAG] [SFAT] [HS] Nu uita! [/HS] La aceasta varsta, copilul tau va masura aproximativ 73 de centimetri si va avea o greutate de circa 9.300 de grame. Daca nu ai facut-o pana acum, ar trebui sa te gandesti sa-i faci micutului baie in fiecare zi. Deoarece ii place foarte tare sa se hraneasca singur si se taraste peste tot, va fi tot mai "murdarel", iar o baie in fiecare seara, inainte de culcare, il va ajuta sa se relaxeze si sa doarma bine. Chiar daca micutul o cere, nu-i permite sa manance fructe cu seminte. Nu deocamdata. Nu uita ca oricand exista pericolul de a se ineca. [/SFAT]

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here