A 35-a luna de viata. Bebelusul se transforma intr-un copil independent

Cu fiecare luna care trece, copilul mai creste putin si va fi capabil sa faca lucruri noi, independent. Unii copii pot ajunge mult mai repede la performantele specifice varstei lor in ceea ce priveste dezvoltarea fizica si psihica, in timp ce altii se dezvolta mai incet. Daca vei constata ca cel mic nu a ajuns la o atiptudine listata pentru luna trecuta, nu te panica si lasa-l pe el sa-si urmeze cursul firesc al dezvoltarii. Daca alte parti ale dezvoltarii sale au fost indeplinite, inseamna ca se concentreaza pe altceva si, atunci cand va veni timpul, va atinge si respectiva tinta. Insa daca cel mic a intarziat doua-trei luni cu dezvoltarea pe una sau mai multe zone, atunci ar fi cazul sa ceri sfatul pediatrului care iti va recomanda un ajutor specializat.

La varsta de 2 ani si 11 luni, vei observa atat de multe schimbari incat nu-ti va veni sa crezi ca este vorba despre acelasi copil pe care, in urma cu mai putin de trei ani l-ai adus acasa de la maternitate. Acum, copil este capabil sa-ti comunice foarte clar aproape toate nevoile sale. Deja este capabil sa rosteasca propozitii si chiar fraze formate din mai multe cuvinte pentru a descrie ceea ce vede si ceea ce simte. Mai mult, s-ar putea sa il auzi explicandu-ti cum functioneaza anumite obiecte sau povestindu-ti cat mai multe detalii despre ele.

Copil independent: micutul tau isi dezvolta abilitatile motorii

Pana la aceasta varsta cel mic, mai mult ca sigur, nu mai are nevoie decat de o pauza scurta de somn dupa-amiaza, sau chiar de niciuna. Cu toate acestea, vei constata ca daca ii formezi un obicei din a se odihni dupa-amiaza, intr-o atmosfera linistita, fara zgmot, indiferent daca doarme sau nu, aceasta perioada ar putea fi singura care sa-ti ofere calmul de care amandoi aveti nevoie. La aceasta varsta, are nevoie de intimitate si timp pentru a se relaxa singur, in mijlocul unei zile aglomerate. Abilitatile motorii de baza s-au dezvoltat intr-atat incat cel mic este capabil sa alerge cu viteza, sa sara si chiar incearca sa sara coarda. Jocuri precum „prinselea” care necesita aptitudini motorii majore, intra acum in lista preferintelor copilului.

La aceasta varsta cel mic mai poate sa faca urmatoarele lucruri:

  • este atent si urmareste ce se intampla in doua sau chiar trei directii
  • poate descrie cum doua obiecte pot fi folosite impreuna
  • se imbraca singur; merge pe tricicleta; se concentreaza suficient de mult incat sa se joace un joc format din doua reprize
  • invata sa tina creionul intre degete, asemenea unui adult
  • intelege cu exactitate regulile si stie sa faca diferenta atunci cand esti suparata pe el ca a distrus ceva sau cand esti suparata de alte probleme de-ale tale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here