In curand, pilula de a… cincea zi

    Cercetatorii europeni vor lansa in curand o noua pilula care va duce la evitarea sarcinii dupa un contact sexual neprotejat. Daca vechea pilula trebuia luata in maxim 24-48 de ore, recomandate fiind 12 ore, pilula de a cincea zi va evita riscul unei sarcini daca va fi luata in termen de cinci zile de la contactul sexual.

    EllaOne mai asteapta un ultim aviz al Agentei Europene a Medicamentelor, iar la sfarsitul lunii septembrie va fi comercializata in Franta, Anglia si Germania, scrie Le Figaro. Conform studiilor clinice, eficacitatea pilulei este de 95%, constanta timp de cinci zile, adica durata de viata a spermatozoizilor.

    Cele mai frecvente reactii adverse sunt dureri abdominale sau tulburari ale menstruatiei. Laboratorul care a inventat si vechea pilula si pe cea noua a explicat ca diferenta de performata intre cele produse consta in modul lor de actiune. EllaOne poate aduce modificari si la nivelul mucoasei uterine, ceea ce ar putea duce la vindecarea anumitor boli ale uterului, cum ar fi fibromul. EllaOne va face obiectul mai multor comunicari stiintifice la Congresul European de Ginecologie de la Roma.

    Spre deosebire de vechea pilula, care era in vanzare libera in farmacii, EllaOne va fi eliberata numai pe baza de reteta si va fi mai scumpa. Data de lansare pe piata romaneasca a produsului nu a fost anuntata.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here