Nu de putine ori, auzim de copii care se joaca si vorbesc cu prieteni pe care nimeni nu ii vede. Dar ce faci atunci cand vezi ca prietenul cel mai bun al propriului tau copil este un personaj imaginar, cu diverse insusiri?

Multi copii de trei sau patru anisori inventeaza parteneri de joaca imaginari. Se joaca cu ei, vorbesc, povestesc altora despre ei, le atribuie calitati, dorinte, succese si esecuri sau spun despre ei ca fac diverse actiuni pe care parintii le interzic in mod normal. De multe ori, ii identifica cu personaje de poveste sau de film. Acest tip de comportament nu este patologic. Este vorba de relatia cu asa-numitul prieten imaginar. Iar psihologii spun ca acest lucru nu este periculos pentru copil, ba chiar il considera un comportament care favorizeaza imbogatirea vietii persona le a copilului.

Jocul are functia de a ajuta copilul sa isi dezvolte personalitatea, reprezentand un mod foarte distractiv, natural si spontan de invatare. Copilul foloseste jocul fie pentru a se cunoaste pe el insusi, fie pentru a descoperi lumea care il inconjoara. Jocul ii pune permanent la incercare capacitatile de a depasi situatii determinate, oferindu-i ocazia de a intelege relatiile dintre evenimente, obiecte sau insusiri. Reprezinta totodata un mod de a-si descarca anxietatea, dandu-i posibilitatea de a trai acele situa tii negative din viata sa care pot genera frica sau frustrare. Poti observa momente in care copilul alege in mod voluntar sa se dedice activitatilor si jocurilor solitare pe care le desfasoara cu seninatate, creativitate si inteligenta. Aceasta alegere nu trebuie sa te alarmeze, fiind de fapt o achizitie a capacitatii de a sta singur fara frica sau angoasa de abandon, ca rezultat la existenta unor relatii bune, dominate de incredere si siguranta fata de altii si in particular de parinti.

O fantasma drept prieten

Nu este o regula precisa de aparitie a acestui personaj in viata unui copil. Se poate intampla ca primul copil nascut in familie sa isi inventeze un astfel de prieten, dupa nasterea fratelui sau a surioarei, atunci cand pierde statutul de personaj central al lumii parintilor lui.

Se intampla ca si cei mai sociabili copii, aceia care au multi prieteni si colegi de gradinita sau scoala cu care sa se joace sau sa se confrunte, sa aiba la un moment dat un astfel de prieten.

Este vorba de personaje reale care, in fantezia copilului, au o figura, un aspect fizic, un nume sau un istoric familial. Printre prietenii imaginari pot fi copii de aceeasi varsta si sex, insa cu caracteristici si puteri speciale, animale magice sau super-eroi. Daca vei afla destule despre acest personaj, este posibil sa descoperi multe dintre caracteristicile copilului tau, transformate, amplificate de acesta conform dorintelor si fanteziilor pe care le are.

Aceste personaje sunt mereu disponibile, nu au obligatii sociale (nu merg la scoala, nu trebuie sa se intoarca acasa sau sa se culce devreme etc.) si apar si dispar cand este nevoie. Daca micutul tau are un prieten imaginar, nu inseamna ca ai un copil-problema. De cele mai multe ori, prietenul imaginar il ajuta pe copilul care ii da viata sa se raporteze la lumea complexa a adultilor, proiectand asupra unui personaj exterior propriile trairi interioare.

Un mare ajutor pe care il poti da copilului tau este compania altor copii cu care sa se joace. Copiii au nevoie sa se confrunte cu copii de varsta lor sau mai mari, pentru a-si dezvolta fantezia. Lipsa contactului cu alti copii determina aparitia dorintei de a avea un prieten sau o prietena cu care sa experimenteze relatiile sociale. Acest lucru il poate determina sa isi inchipuie ca are un prieten imaginar. Parintii trebuie, in aceste cazuri sa ii dea propriului copil posibilitatea de a se juca liber, fiind aproape de el fara sa ii spuna ce sa faca sau sa nu faca. In acest mod, ar avea posibilitatea de a intelege profund copilul si de al ghida in experientele lui.

Copiii trebuie sa descopere totul, pe cat posibil cu ajutorul capacitatilor proprii de explorare, de fantezie si experimentare. Astfel, obiectivul tau trebuie sa fie ace la de a-l incuraja sa invete singur.

Ca de la parinte la prieten imaginar

Trebuie sa ne preocupe existenta unui partener de joaca imaginar cu care se joaca, vorbeste sau se cearta? Inseamna ca are probleme sau ca sunt probleme in familie? Crearea unui prieten imaginar are functia de a ajuta copilul sa infrunte si sa se adapteze la un mediu complex, cel al adultilor. Prietenul invizibil poate fi pentru cei mici un adevarat partener de joaca, in timp ce, pentru un copil mai mare, devine acel confident caruia ii poate spune secrete despre care prefera sa nu vorbeasca cu ceilalti. Prietenului imaginar copiii ii pot atribui propriile dorinte, intentii, capricii, minciuni, frici, sentimente de vinovatie si responsabilitate. Privit din acest unghi, ca proiectie asupra unui agent extern al trairilor interioare ale copilului, personajul poate reprezenta pentru tine, ca parinte, o cale de acces si de cunoastere a vietii interioare a copilului tau.

Un lucru pe care este important sa il stii si care este caracteristic acestui personaj este acela ca micutul, chiar si atunci cand se joaca sau vorbeste cu el, nu pierde contactul cu realitatea. Copilul stie ca, de fapt, acest prieten nu exista. Sunt contra indicate toate incercarile de a face acest prieten imaginar mai putin invizibil, rezervandu-i un spatiu real (de exemplu la masa). Acesta trebuie sa ramana invizibil, altfel copilul poate deveni confuz cu privire la dimensiunea realului sau fantasticului din viata lui.

Este de evitat si ridiculizarea acestei fantezii cu fraze de tipul „este un lucru stupid“ sau „nu se poate vorbi de cineva care nu exista“. Risti sa ranesti copilul si sa il faci sa se gandeasca de doua ori inainte de a-ti impartasi ceva legat de lumea sa interioara.

Cat „traieste“ un prieten imaginar?

Una dintre problemele pe care si le pun de regula parintii este aceea a „vietii“ acestui prieten imaginar. Cat de mult este normal sa „existe“ in viata copilului si cand acest lucru devine anormal sau patologic?

Relatia copilului tau cu prietenul sau intim se poate intampla sa dureze si cativa ani. De fapt, dureaza atata timp cat copilul are nevoie de el. Prietenul imaginar apare intr-un anume punct al vietii copilului si relatia poate sa fie foarte intensa.

Acesta se joaca cu el, ii vorbeste, ii spune povesti, se cearta cu el sau chiar se supara pe el, dar apoi dispare fara sa lase nici o urma, fara nici o consecinta. Copilul il uita pur si simplu. Momentul in care situatia aceasta trebuie sa te ingrijoreze este acela cand iti dai seama ca micutul este total absorbit de jocul cu prietenul imaginar si nu se poate distra sau juca impreuna cu alti copii. Acesta este momentul in care ar trebui sa apelezi la un psiholog.

Unul dintre factorii care pot avea un astfel de efect asupra copiilor este faptul ca in ziua de astazi ei petrec mult timp singuri, in camerele lor, insa aparitia prietenului imaginar se poate produce in orice moment al zilei, indiferent de viata sociala a copilului. Datorita faptului ca principala caracteristica a acestui personaj este aceea de a raspunde intotdeauna exigentelor copilului, este dificil ca acesta sa se incarneze intr-o fiinta, fie ea un caine sau o pisica.

Daca accepti existenta prietenului imaginar si vorbesti cu micutul tau despre el, vei putea afla multe detalii despre propriul tau copil si te vei apropia de el, acesta fiind ca o oglinda a vietii lui interioare.