Primele „instrumente“ de comunicare

Nou-nascutul are o capacitate nativa de a intra in contact si a relationa cu lumea externa. Aceasta capacitate ii permite, inca din primele saptamani de viata, sa invete si sa comunice cu mamica si taticul si sa isi formeze o idee despre propria persoana.

Bebelusul are capacitatea de a comunica si aceasta este stimulata de comportamentul parintilor, care stiu, din instinct, cum sa interactioneze cu el si cum sa il ajute sa creasca. Parintii „detin“ cateva modalitati prin care interactioneaza cu micutii abia nascuti si ii ajuta sa invete lucruri noi despre lumea care ii inconjoara si despre persoanele care au grija de ei.

Expresia fetei este unul dintre cele mai importante instrumente, intrucat bebelusul observa fetele umane si este atras de ele si, datorita expresivitatii de care cei din jur dau dovada, el invata sa raspunda in mod corespunzator in anumite situatii. Inca din primele saptamani de viata, au loc primele forme de dialog dintre parinti si cel mic: se observa foarte des emotia, lumina din ochi si ganguritul bebelusului ca raspuns la cuvintele blande pe care i le spune mama. La fel, in cazul calmarii plansului ca raspuns la ingrijirea si atentia pe care le primeste.

O alta modalitate de comunicare cu el este atunci cand se stramba sau are o expresie deosebita a fetei si mama sau tata il imita in joaca. Poate parea ridicol, insa este foarte important, pentru ca micutul se vede „oglindit“ in mama sau tatal sau si incepe sa devina constient de diferenta dintre el si mama si de propriile actiuni.

Unul dintre cele mai importante jocuri dintre copil si parinte in primul an de viata este cel in care micutul arata cu degetul un obiect din jur, iar adultul il numeste si chiar i-l da. Aceasta actiune are ca finalitate, pe langa bucuria spontana a copilului, si confirmarea ca a reusit sa comunice eficient cu parintele. Reusita comunicarii este chiar mai importanta decat simpul fapt de a detine acel obiect.