Superbebe

Invinge tristetea dupa nastere!


Sarcina, nasterea si venirea acasa cu bebe sunt evenimente frumoase, care aduc entuziasm, dar totodata au un efect foarte mare atat asupra fizicului, cat si asupra starii emotionale a proaspetei mamici care poate trece de la euforie la tristete in doar cateva secunde.

Maternitatea este o experienta complexa, inca rcata de emotii si solicitari fizice si psihologice.
Invinge tristetea dupa nastere!
Foto: Shutterstock
Majoritatea femelor nu sunt pregatite din punct de vedere psihologic pentru a infrunta schimbarile si se poate intampla ca, dupa euforia primelor zile, sa urmeze o perioada in care lacrimile apar apropape din nimic si toate micile dificultati care se ivesc par obstacole insurmontabile.

Tensiunea psihologica care te-a insotit pe toata durata sarcinii inregistreaza un nivel culminant la nastere iar apoi, asa cum in mod obisnuit se intampla dupa indeplinirea unui obiectiv atat de important, te poti simti golita si lipsita de scopuri si energie. Aceasta stare este numita baby blues sau chiar depresie post-partum si dureaza in general cateva zile, fiind in realitate, pentru majoritatea femeilor, o reactie de adaptare psihologica la noua situatie si nu o depresie grava. Specialistii explica starea de baby blues prin faptul ca, datorita schimbarilor din organismul tau (nasterea, modificarile hormonale), dar si a schimbarii emotionale si de statut – esti mama acum, este posibil sa te simti trista si iritata. Se poate sa plangi fara motiv si sa ai un puternic sentiment de teama, sa fii foarte instabila emotional si cateodata sa te irite totul, chiar si copilul din patut. Nu intra in panica! Nu ai nevoie decat de ajutor si intelegere din partea familiei si de cateva vorbe bune.

Terapie cu tine insati

Multe femei vor sa fie mame perfecte. Atunci cand raman insarcinate, sau chiar inainte, ele isi stabilesc si isi imagineaza standardele si conditiile in care trebuie sa se desfasoare sarcina si cresterea copilului, standarde care, de cele mai multe ori, nu sunt confirmate de realitate. Analizeaza-ti gandurile si incearca sa vezi daca inainte de a avea copilul aveai convingeri care nu se confirma acum. Probabil ca te gandeai: imi va placea mereu sa fiu mama; viata mea nu se va schimba; un copil va imbunatati relatia cu partenerul meu; voi sti instinctiv ce are nevoie copilul meu; ma voi simti mereu multumita. Analizeaza-ti sentimentele din prezent, discutale cu cineva si descopera ca idei de genul: e ceva in neregula cu mine daca nu fac fata; mamele isi recunosc si iubesc imediat copilul; mamele bune nu au sentimente negative cu privire la copiii lor; toate celelalte mame se descurca mai bine, nu au niciun fundament real si nu fac decat sa te tulbure.

Esti prinsa in asteptari care nu s-au confirmat dupa nastere si care nu fac decat sa te determine sa te condamni singura si sa fii reticenta in a cauta ajutor, crezand ca vei fi evaluata ca mama nepriceputa si chiar denaturata. Problema o poti rezolva chiar tu! Este normal sa iti ia ceva timp sa te obisnuiesti cu situatia de parinte si sunt foarte multe lucruri pe care trebuie sa le invet i. In primul rand, trebuie sa inveti ca relatia ta cu bebe se construies te in fiecare zi. Nu e nimic prestabilit si totul poate fi exact pe dos decat ti-ai imaginat tu. Spune celor din jur ca te simti deprimata, anxioasa, furioasa sau confuza. Este important sa comunici! Ai putea avea surpriza sa gasesti in jurul tau persoane care au trecut sau care trec chiar atunci prin aceleasi stari ca si tine. Chiar daca esti trista si esti mereu bantuita de gandul ca nu esti capabila sa te ocupi cum trebuie de bebe, nu dispera! Este important sa stii ca nu esti singura si ca multe proaspete mamici experimenteaza astfel de senzatii dupa nastere. Cere ajutorul celor din jur, sotului, rudelor si chiar adreseaza-te unui medic ginecolog sau unui psiholog pentru cateva sedinte de consiliere care sa te ajute sa treci peste impas.

Sfaturi practice

Reactiile tale sunt determinate in mare parte de oboseala fizica si lipsa de somn. Imediat ce vei intra in ritm si te vei odihni putin vei reusi sa privesti lumea cu mai mult optimism. Schimbarile hormonale au un rol important in determinarea fragilitat iii tale psihice, insa este un fenomen tranzitoriu la care corpul se va obisnui foarte repede. Incearca sa nu faci o obsesie din orele la care bebe trebuie sa manance sau sa fie imbaiat, din ordinea din casa. Fii flexibila si accepta schimbarile de program impuse de situatiile aparute. Solutia este sa incerci sa faci totul cat mai bine posibil, fara sa faci o drama din faptul ca uneori nu iti iese cum ai vrea. Uneori, in timp ce bebe doarme, este bine sa incerci sa iti recapeti echilibrul psihic, sa te odihnesti putin sau chiar sa citesti cateva pagini dintr-o carte care nu are ca subiect cresterea bebelusilor.

Mama este indispensabila, insa pentru o ora, doua, copilul poate sta fara ea: lasa partenerul si rudele sa te ajute atunci cand simti ca nu mai poti. Poti avea incredere ca persoanele care il iubesc pot face lucruri bune pentru el la fel ca si tine. Gaseste timp si pentru tine – o ora de gimnastica, de cinema sau de shopping pot face minuni si iti pot aminti ca viata nu se reduce dintr-o data la rolul de mama. Ai grija de aspectul tau. Nu neglija parul, pielea si hainele pe care le porti. Unul dintre motivele pentru care nu te simti multumita de tine poate fi si imaginea pe care o vezi in oglinda atunci cat te uiti.


SFAT SUPERBEBE

Gaseste un membru al familiei sau un prieten in care ai incredere care sa te asculte si sa te sustina si vorbeste cu el despre ceea ce simti. Cere ajutorul! Bunicile, prietenele si mai ales sotul trebuie sa stie ce se intampla. Ei se pot implica in treburile pe care le ai de facut atat cu bebe, cat si in casa. Pot fi alaturi de tine si te pot mobiliza colaborand cu tine la realizarea activitatilor zilnice. Fiecare activitate finalizata va fi un pas inainte.

Pentru a putea comenta acest articol va rugam sa va logati ca membru superbebe.ro sau daca nu aveti cont va puteti inregistra.

Tabelul alimentatiei pe varste

Poll
Ce “investesti” in educatia copilului tau?
 

SuperBEBE TV
Superbebe TV 4 ianuarie 2009
 
 
LA MULTI ANI!Vizioneaza